duminică, 26 septembrie 2010

Ce vor elevii?

Întotdeauna m-am întrebat ce vor elevii?

Si nu m-am întrebat aşa de fraier, ca sa ma aflu în treaba, chiar ma macina (încă) gândul acesta.
Nu stiu daca vor la scoala sau daca scoala îi vrea pe ei.

Pentru ce vin la scoală?

Modelul: gigi, guta, vanghelie, functioneaza din plin într-o societate fara valori structurate.
Aia nu-mi trebuie, materia aia,, is sucks", proful ăla este tâmpit- cere chestii abstracte, colegii sunt împarţiţi pe bisericuţe, nu le place nici de inşii ăia care roiesc prin clasa, nici de parinti si nici de profesori.

Atunci ce le place?

Nu, nu în viata de zi cu zi, că asta bănuim, ce le place la scoală?

Cred ca le place sa vina la scoala ca sa arate ce pot sau ce au, ce fiţe noi au lipite pe ei, socializeaza în felul lor, în grupul lor, socializeaza cu gagicile sau gherţoii cu cosuri pe frunte, adica vin la scoala ca sa aiba de unde pleca(unii, multi putini, nu stiu).
Cred ca le mai place si o materie, doua, cel mult pe zi, si asta pentru ca se pot distra la ore, pentru ca profesorul ori este prea tânar si habar n-are sa-si câstige respectul elevilor, fie este prea batrân si nu mai reuseste, adica nu mai are timp si nici rabdarea sa faca asta.
Cred ca mai vor sa fie întelesi, dar termenul este relativ si nu poate fi definit ci doar interpretat, depinde din ce parte privesti sau din ce tabara esti.
Cum poate fi înteles un elev care sfideaza orice regula, un elev care este permanent nepregatit, sau un elev care chiuleste aproape permanent, sau un elev care casca plictisit când este întrebat ceva, sau un elev care râde prosteste si persifleaza profesorul.
Nu poate fi înteles, pentru ca nu are minima decenţă sa priveasca în adâncul constiintei si sa vada daca nu cumva greseala îi apartine.
Sigur ca multi profesori merita sa fie tratati asa pentru ca nici acestia nu au minima decenţă sa învete din greseli sau sa priveasca introspectiv si sa observe cât de mult gresesc, cât de mândru este si cât de penibil poate fi în ochii copiilor.
Nu mai stiu ce vor elevii, poate îmi spuneti voi.

comentarii:

Anonim spunea...
Nu va pot raspunde la intrebarea asta, nu stiu ce vor elevii. Dar citind articolul acesta, mi-am amintit ceva amuzant: cand predam la liceu, in timpul practicii pedagogice, am fost invitata la o prajitura de un elev care habar nu avea cine sunt, dar cu care m-am intalnit imediat dupa la ora. Cand m-a vazut la catedra, a inlemnit si m-a intrebat simplu daca mai are vreo sansa sa termine clasa cu bine...sper ca v-am descretit fruntea macar pentru cateva secunde. Sunteti un profesor bun. Continuati sa va framantati si poate schimbati ceva, atragand si alti profesori in aceasta lupta. Corina
PACO spunea...
Elevii vor un prof. foarte amuzant care foloseste drept pedeapsa o replica sau mai bine zis intepatura la adresa celui ce a gresit.AAA si era sa uit elevii vor un prof. care sa le prezinte aspectele unei lectii prin exemple din viata lor
calatorul spunea...
@Corina - da, mi-ai descretit fruntea.Nu stiu insa daca framintarea aceasta are vreun rezultat, dar nu disper.
@PACO- ironia este practicata de multi profesori, depinde unde, sau pina unde merge, pentru ca se poate ca fina sau grosiera ironie sa se transforme in jignire .Profu'
EduarC spunea...
Elevii vor multe...foarte multe...Eu, fiind elev, vin la scoala pentru ca vreau sa am un viitor...dar nu asta e lucrul important...defapt...ce ma atrage mai mult la scoala sunt colegii, care mai animeaza putin atmosfera, chiar daca unii sunt insuportabili. Acel cadru social, cand toti sunt adunati la o banca si vorbesc si rad...si isi impartasesc gandurile, se descarca....chestia asta e ce ma atrage pe mine ... in fata lor poti facea orice( ma rog...aproape) si esti mult mai bine inteles intre prietene...Pe langa toate astea mai conteaza intr-adevar si profesorul, care e ca un..."paznic"...care face ca aceasta atmosfera de grup sa nu se transforme intr-o gradina zoologica( nu toti reusesc sa ne tina in frau...da' asta-i partea a doua)...Cam atat...defapt...cred ca mai aveam ceva in minte...da' mi-a scapat...va zic cand imi amintesc...:)
calatorul spunea...
Ai dreptate Edi, nu mi-am pus asa problema. In grupurile acelea formate se descatuseaza energii dar se si acumuleaza frustrari. Trebuie sa fie un sentiment pe care, noi cei mai mari, nu-l mai simtim pentru ca odata cu virsta apare si pervertirea sufletului sau micsorarea lui, cum vrei. Asa este, atmosfera face totul. Si ce departe de asta suntem noi. te pup. Dirigu
AncaR spunea...
Chiar nu stiu ce au profesorii de traiesc cu impresia ca daca casti, te plictisesti sau nu esti atent. Cascatul indica oboseala, stresul, epuizarea. Profesorul vine intr-o clasa de a8a la ora 10, fiind prima lui ora probabil s-a trezit la 9 si are pretentia sa nu vada vreun elev cascand, desi acesta s-a trezit la 6 jumate si s-a culcat la 1 pentru ca a avut de invatat la materia lui tampita. Eu, personal, casc si de cate 12 ori pe ora(am numarat) chiar si la matematica sau romana unde sunt foarte atenta, pentru ca , pur si simplu, sunt foarte obosita, programul este foarte incarcat, etc.In ceea ce priveste de ce venim la scoala...unii vin pentru ca sunt obligati de parinti, altii din snobism, ca sa fie vazuti in compania altora si altii (ca mine), cele mai rare cazuri intalnite, vin sa invete, sa se educe sau ca sa-si demonstreze cat sunt de buni.Paste fericit!
calatorul spunea...
Se vede ca ai parere buna despre tine, Anca. La elevii buni te astepti sa fie doar ochi si urechi, asa ca atunci cind fac altceva ai impresia ca te sfideaza sau asa ceva. Nu te enerva! Incerc doar sa explic atitudinea unora. Profu'
AncaR spunea...
Nu-mi pot da seama unde se vede ca am o parere buna despre mine, am spus de ce vin la scoala si din asta, cred eu, reiese ca sunt perfectionista, nu narcisista. N-am incercat sa demonstrez nimic si nu m-am enervat.
calatorul spunea...
Anca, asta este si ideea, sa generez prin raspunsurile mele, reactii categorice din partea elevilor. Ma bucur ca esti perfectionista iar parerea buna despre sine nu inseamna neaparat narcisim. Te pup. Profu'
mariuca uca spunea...
Sincer toti elevi vor sa se joace numai sa se joace dar daca nu ar fi scoala nu ar mai fi elevi.Uneori ne dorim sa nu mai existe scoala dar fara cunostinte nu cred ca ajungem undeva decat la maturat strazile si la spalat wc-urile.Dumneavoastra sunteti un profesor model de urmat care stie sa faca copii sa inteleaga geografie.Paste fericit!
calatorul spunea...
Bine spus, Mariuca. Daca n-ar fi scoala n-ar fi nici elevi si nici noi, profesorii.Profu' . multumesc de urare, la fel.
Anonim spunea...
Unii elevi mai vor si altceva, sa invete ceva, sa-si puna bazele viitorului. Dar nu pot spune ca majoritatea elevilor vor exact ce ati descris dumneavoastra. Si mai vor ceva: ca totul sa fie simplu, sa nu se mai complice atat. Pe scurt, sa li se dea totul pe tava. Din pacate asta vor elevii din ziua de azi. Elena D
Anonim spunea...
Elevii vin la scoala doar sa se mai vada, si doar pentru niste ore
:) .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu