luni, 4 septembrie 2023

Geografia României Clasa a VIII a, Subiectul lectiei: Populaţia activă, Tipul lecției: Evocare – Realizarea sensului – Reflecţie

 

Dinamica și structura populației

 Aplicații pe proiecte și secvențe de lecție

Mulți profesori se tem de convertirea în planuri și proiecte de lecție active și axate pe gândire critică, atunci când vine vorba despre lecțiile de la  capitolul de dinamica populației. Dar tocmai faptul că are teme incitante, care pot fi foarte bine subiecte pentru lecții de tip ERR sau clasice, dar axate pe gândire critică și conversație euristică, este elementul dinamic, atractiv, social și de interes pentru elevi.

La clasa a VIII a, modalitățile de aplicare sunt mai numeroase, deoarece, în acest caz , în programă există un capitol generos despre Populatie și așezări, și în plus de asta. elevii trebuie să susțină spre sfârșitul semestrului teza la geografie. Lecțiile pun accentul pe învățarea conceptelor de populație activă și ocupată, densitatea populației, structura populației pe sexe, pe grupe de vârstă, confesională, națională și pe medii, și deci motivația învățării va căpăta alte conotații și noi valențe formative.

Ce tipuri de competețe și implicit obiective de referinţă ce se pretează foarte bine la studiul Dinamicii populației, am încercat să sumarizez mai jos:

-          elevii vor fi în măsură să aplice elemente generale de dinamica populației la caracteristicile orizontului local și apropiat;

-          elevii vor fi capabili să utilizeze algoritmi de investigare a mediului geografic;

-          elevi vor fi capabili să perceapă sisteme spațiale și funcționale (pe baza identificării unor relații între elemente și procesele componente);

-           elevii vor  repartiza spațial  într-o schemă elementele naturale și/sau socio-economice;

-           elevii vor fi capabili să selecteze fapte specifice esențiale și concepte;

Exemplele de lecții: Evolutia populației, Repartiția geografică și densitatea populației, Structura populației, Populația activă.

Activitățile de învățare propuse de programă se referă la realizarea și expunerea unei lucrări independente sau identificarea componentelor specifice ale populației cum ar fi: structura populației, dinamica acesteia, evoluția populației și percepera transformărilor la scara timpului( pe piramidele de vârstă) .

De asemenea, profesorul poate propune diferite teme pentru portofoliul elevilor pentru semestrul II:

Analiza cauzelor care au dus la scăderea populației în perioada 1992-2011( ultimul recensământ);

O listă de definiții utilizate în acest capitol( maxim 10);

Analiza evoluției  grupelor de vârstă  și a populației active, pe piramida vârstelor;

Comparație între piramida vârstelor masculin /feminin  sau rural /urban;

Grupele de vârstă de pe scara blocului unde locuiți.

Proiect de lecţie

Geografia României

Clasa a VIII a

Subiectul lectiei: Populaţia activă

Tipul lecției: Evocare – Realizarea sensului – Reflecţie

Motivatie: acestă lecție este importantă deoarece se analizează locul și rolul populației active și ocupate în cadrul dezvoltării economice a României. Pe baza unei analize riguroase, elevii ajung la diferite opinii referitoare la cauzele ce determină nivelul de trai scăzut din ţară.

Obiective operaţionale

Cognitive. Pe parcursul acestei lecții elevii trebuie:

să definescă termenii de populatie activă, ocupată și sectoare de activitate;

Metodologice. Pe parcursul acestei lecții elevii trebuie:

să analizeze componentele sectoarelor de activitate din România;

să argumenteze caracteristicile populaţiei active;

Atitudinale.Pe parcursul lecției elevii trebuie:

să învete prin cooperare cu colegii;

să adopte o pozitie personală faţă de problema şomajului.

Condiţii prealabile: elevii ştiu să interpreteze un grafic sau să identifice elementele de referinţă ale unei hărți a populaţiei sau administrative;

Resurse materiale: hărți, grafice, atlase, textul din manual

Resurse procedurale:ciorchinele,  bula dubla,eseu structurat, studiu de caz.

Evaluare: Ce dovezi am că elevii au învăţat lecția?

De continut: răspunsurile la întrebari, eseul de cinci minute, ciorchinii elaborați

De utilizare  a operatiilor gândirii: solutiile studiului de caz, explicarea fenomenului migrării spre sate a orăşenilor, sintetizarea informațiilor

Desfășurarea situațiilor de învățare

                    Evocare

Conexiuni cu cunoștințele anterioare ale elevilor

1. Amintiti-vă  despre structura populației și dinamica populației. Elaborați fiecare în caiet bula dublă și completați-o pe baza caracteristicilor scrise pe tablă. Lucrați individual, apoi în perechi.

- pe tabla vor fi trecute amestecat caracteristicile: natalitate, mortalitate, populație adultă, spor natural, îmbătrânire demografică, populație tânără, scăderea populației. Aceasta schemă poate fi realizată și clasic, prin conversatie euristicș, sub forma unor întrebări – idei ancoră, care să reactualizeze elevilor cunoștințele generale despre geografia populației.

                                                                                                                       

Oval: Grupa de vârstă Oval: Dinamica populației                           

                                                                                   

 


           

 

Timp de scriere, comunicare.

2. Organizarea cunoștințelor anterioare ale elevilor. Verificarea bulei duble la elevi. Completez pe tablă.

              Realizarea sensului

3. Comunicarea titlului lecției noi și motivarea pentru învățare

4.  Lecturarea individuală a textului. Citiți textul, apoi vom completa împreună ciorchinele.

Oval: Sectorul primar Oval:     Populația                
      activă 
Oval: Populație ocupată                                               

 

 

 

 

 

 


     

 Reflecție

Studiu de caz  în grupuri de câte patru elevi.

·         Mențiune : se poate obține piramida vârstelor pe județ de pe site-ul direcției județene de statistică, unde de asemenea se poate descărca și graficul cu numărul de slariați din regiunea de NE. Sau, la această secvență se poate folosi orice grafic sau orice tip de piramid, în funcție de interesul profesorului sau de competenșele elevilor.

Priviti și observati piramida vârstelor din judetul Bacău și explicați ce credeți că se va întâmpla cu populația adultă peste 20 de ani și în aceeași măsură ce se va întâmpla cu populația tânără din acest moment pe următorii ani.

Ce repercusiuni va avea acest lucru asupra populației active?

Urmăriți graficul cu scăderea numărului de salariați în județele regiunii de NE.

De ce credeti ca s-a întâmplat acest lucru?

Identificati trei cauze care au la bază această scădere.

Lucrați în perechi și realizati un scurt eseu de 6-8 rânduri, despre motivele plecărilor in străinătate ale băcăuanilor.

Aplicații/exerciții/feed back

Notaţi pe piramida vârstelor judetului Bacău locul unde se afla părintii voştri, judecând dupa vârsta lor și cea notată pe grafic, considerând anul 0-1, anul 2004.

Item de completare.

Aveți următorul text. Scrieți în spațiile libere termenul sau denumirea corespunzătoare.

Structura confesională indică, repartiția în țară pe ……….., iar cea pe etnii se numește structura pe …………În Moldova unul din județele cu cele mai multe minorități etnice este …………., iar în țară regiunea cu cele mai multe minorități etnice este …………. Natalitatea este indicatorul  demografic care este în legătură directă cu structura pe …………., acesta fiind mai scazut în ţară și mai ridicat în județele din ………… Datorită scăderii populației în orașe, structura pe medii de locuire s-a modificat substanțial, crescând ponderea populației………

Termeni și denumiri: Moldova, Neamț, Suceava, Transilvania, religii, etnii, naționalități, grupe de vârstă, profesională, urban, rural

D . Tema  pentru acasă.

Realizați un text, corect și coerent din punct de vedere geografic, utilizând o singură dată urmatorii termeni sau următoarele denumiri: Evoluție, negativ, pozitiv, Bacău, oraș, structura, Moldova, Culoarul Siretului, spor natural, Subcarpați

Bibliografie

  • Aur Nicu- Contribuții la studiul populației orașului Bacău. Studii și cercetări, I.P. Bacău, 1973
  • Dulamă Maria Eliza- Didactică geografică, Ed. Clusium, Cluj Napoca, 1996
  • Dulamă Maria Eliza- Modelul învățării depline a geografiei. Teorii și practici didactice, Ed. Clusium, Cuj Napoca, 2004
  • Harja Eugenia- Folosirea resurselor de muncă-studiu în profil teritorial, Ed. Matrix Rom, București, 2004

Prof. Viorel Irașcu

Școala Gimnazială ,, Al. I.Cuza” Bacău