Profesorul diriginte

Nu am să scriu cum vă așteptați, poate, despre cadrele didactice dedicate muncii lor, și dedicate creării unei relații corecte și calde, cu elevii pe care îi păstoresc patru ani.
Nu, voi scrie despre acele persoane cu titlul de diriginte, care înhață practic banii (un anumit procent, mic oricum) și nu fac nimic, decât o ședinta, doua pe an, în care monologheaza penibil, despre faptul ca elevii nu mai învață, ca nu mai au respect și că sunt din ce în ce mai indisciplinați.
Nu neg că aceste lucruri se întâmplă, se simt și se văd în orice școală, gimnaziu sau (mai ales) liceu, dar să fii diriginte presupune mult mai mult.
În primul rând, consecvența în acțiuni generează acea umbră de teamă-în sens pozitiv- amestecată cu respect, din partea copilului, pentru că va știi că nu este de glumit cu diferitele limite impuse de diriginte.
În al doilea rând, esti dirigintele lui, deci trebuie să te știe lângă el, să stie că are pe cine conta, să stie că are cine îl asculta și mai ales să stie că cineva din sistem îi dă dreptate, atunci când elevul se simte sau este nedreptățit, chiar dacă cum spune W. Faulkner în fiecare săptamână în Dilema Veche; ,, Adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea".
Pentru elevii cărora le sunt diriginte, mă zbat și răzbat, pentru că uneori abuzurile la care sunt supuși de către unii purtători de catalog, sunt strigătoare la cer și trebuie să le iau apărarea, dar pentru situațiile în care greșesc, elevii trebuie să înteleagă și să accepte un demers punitiv.
Nu poți să pretinzi de la o clasă să fie o clasă, un grup omogen, dacă nu te implici, daca nu îi asculți, dacă nu vorbești cu ei face to face, dacă nu dai sfaturi și mai ales, dacă nu dai propriul exemplu.
Până la urmă ești interfața dintre cadrele didactice+ școala și ei sau părinții lor, fără asta comunicarea cu elevii este zero sau sub zero, dacă într-o săptamână intri o singură data în clasă și atunci ca să îi cerți sau să le mai ceri nu știu ce fond al clasei sau bani de carte de exercitii, pe care oricum nu le vor face.
Apoi trebuie să faci echilibristică în relatia cu părintii, pentru a nu deranja anumite sensibilități, dar trebuie să faci același lucru și cu elevii, pentru că limita dintre ajutor și exces este greu de trasat, pentru că atunci când oferi ajutorul unui elev acesta nu trebuie să aibă impresia ca l-ai scos din belea și că o mai poți face si altădată, iar asta îl absolvă pe el de alte viitoare responsabilități.
În conluzie, vis a vis de dreptate și adevăr, W. Faulkner întreabă: ,,Unde ai citit asta"?
Răspuns: ,, În toate cărțile bune ".